“Sunt prea batrana si e prea tarziu, repetam mecanic, in gand, la nesfarsit. Eram deprimata si epuizata dupa ce pusesem capat, simultan, si casniciei si carierei mele de avocat. In ciuda dorintei mele aprinse de a deveni scriitoare, ma indoiam de capacitatea mea de a obtine succes in domeniu. Imi irosisem oare ani din viata urmarind teluri gresite? Eram cu moralul la pamant cand un glas la radio a inceput sa depene povestea Bunicii Moses. Ann Mary Moses a plecat de acasa cand avea 13 ani, a avut 10 copii si a muncit din greu sa-i creasca pe cei 5 care au ramas in viata. Chinuindu-se sa-si castige existenta muncind la cate-o ferma saraca, a reusit sa aduca putina bucurie in viata ei brodand pe panza. La 78 de ani, degetele ii erau prea tepene ca sa mai tina acul. In loc sa se lase invinsa de infirmitate, s-a dus in hambar si s-a apucat sa picteze. Pe placi aglomerate a plasmuit scene din viata de la tara, minunat colorate si minutios desenate. In primii doi ani, tablourile au fost daruite sau vandute pe o nimica toata. Dar, la varsta de 79 si de ani, a fost „descoperita” de lumea artistica – restul este istorie. A pictat peste 2000 de tablouri, iar ilustratiile la cartea „S-a intamplat in noaptea dinainte de Craciun” le-a facut la varsta de 100 de ani! In timp ce ascultam povestea la radio, starea mea s-a schimbat. Daca Bunica Moses a fost in stare sa inceapa o noua cariera si sa aiba succes la peste 80 de ani, puteam spera ceva si pentru mine, la 30. Inainte sa se termine emisiunea, m-am dus la computer sa lucrez la romanul pe care aproape ca il abandonasem. A aparut opt luni mai tarziu”
De cate ori nu v-ati gandit sa faceti altceva decat faceti in prezent sau de cate ori nu v-ati dorit sa incepeti sa invatati sa cantati la un instrument, sa invatati o limba noua, sa va inscrieti la un curs de dans, sa iesiti la o plimbare in aer liber in timp ce va afundati tot mai tare in canapeaua moale etc.?
Si totusi, nici bine nu s-a ivit gandul, ca alte 100 de ganduri s-au napustit asupra ideii de nou intr-o clipita. Si cum suntetm atat de deprinsi sa gandim negativ, descurajator am renuntat la impulsul de a initia ceva nou inca dinainte sa incepem.
[…] „Urmeaza-ti visul si se vor deschide usi si acolo unde nu exista.”
Sunt unii dintre noi care au totusi taria de a renunta la ceea ce fac, de a lasa totul in urma si de a se lansa intr-un cu totul alt domeniu sau chiar de a se muta pe un alt continent. Povestea lor nu trebuie sa fie neaparat si povestea ta. Ce traiesti tu, ce simt tu este doar povestea ta. Nu ar trebui sa ne cream frustrari sau sa fim aspri cu noi insine pentru ca avem noi impresia ,ca altii au reusit iar noi nu. Pentru a trece la ceva nou sau a incepe sa te dedici pasiunii tale nu inseamna neparat ca trebuie sa renunti acum si aici la tot ceea ce faci sau insemni azi. Trebuie doar sa privesti viata si tot ce te inconjoara cu mai mult entuziasm.
“Fa bine ceea ce faci si vei da peste ocazia de a face ce-ti doresti.”
Toata viata ni se aduce in atentie variabila timpului. Eterna problema a caii fara intoarcere. Daca ar fi sa preiau tiparul de gandire al parintilor mei nu ar trebui sa mai fac nimic. Parintii mei sunt batrani de cand ii cunosc, conform conceptiei lor. Inca de cand eram mica, iar ei erau la varsta adultului tanar spuneau ca sunt prea batrani ca sa mai intreprinda … orice. Nici nu sunt de invinuit, ca saracii au preluat idea de la bunicii mei care la randul lor au fost inca de tineri prea batrani pentru a initia orice i-ar fi scos din zona lor de confort.
“De indata ce te simti prea batran sa faci ceva, fa-o!”
Fragmentele marcate cu ghilimele sunt din cartea “Supa de pui pentru suflet de femeie” de Jack Canfield, Mark Victor Hansen, Jennifer Read Hawthorne, Marci Shimoff
